Motive să îți rezervi în avans activitățile opționale pentru vacanță


Atunci când îți rezervi o vacanță cu ajutorul unei agenții de turism, primele lucruri la care te gândești sunt biletele de avion, transferurile și condițiile de cazare. Dar așa cum știm cu toții, o vacanță înseamnă mai mult decât un hotel în care să dormi; înseamnă, în primul rând, experiențe inedite, activități unice, lucruri pe care le poți trăi tocmai pentru că ai ales vacanța respectivă.

Rezervarea în avans a activităților opționale pentru vacanță îți dă ocazia să te bucuri de o imersiune completă în noua destinație pe care o vizitezi la prețuri foarte bune. Hai să vedem câteva motive pentru care să îți faci rezervări în avans la excursii opționale, cine tradiționale, spectacole și multe alte activități extra!

1. Îți poți organiza mai bine timpul și bugetul

Atunci când ai ajuns la fața locului și ți se pun la dispoziție o serie de activități opționale la care poți participa, este posibil să nu știi ce să alegi, cum să îți gestionezi mai bine bugetul și cum să îți împarți timpul. Dacă vorbești însă din timp cu consultantul tău de turism poți selecta exact acele extra activități care te atrag cel mai mult, economisind astfel timp și bani odată ajuns la destinație.

Bugetul de vacanță este foarte important, așa că rezervarea în avans a unor tururi ghidate sau excursii opționale îți va economisi un buget semnificativ pentru că ai acces la tarife preferențiale pentru plata în avans.

2. Scapi de cozi și timpi pierduți la fața locului

Odată ajuns la destinație, vei descoperi de multe ori faptul că nu ești singurul turist care dorește să beneficieze de bilete de intrare la diverse obiective, bilete cu skip-the-line, excursii opționale, tururi de oraș ghidate, mini croaziere pe râuri, cine în locații speciale, seri tematice, bilete la anumite spectacole, bilete de intrare în parcuri de distracții sau aquapark-uri, city card-uri, bilete de transport de o zi și multe alte facilități.

Ca să eviți aglomerația, cozile, riscul de a nu mai putea participa la o activitate pentru că deja listele de înscrieri sunt complete și tot felul de alte neplăceri, rezervă-ți în avans aceste activități și bucură-te de ele din plin la fața locului!

3. Ai prioritate și siguranța locurilor disponibile

Rezervarea activităților extra înainte de a ajunge la destinație îți asigură, așa cum probabil ai intuit deja, prioritate în fața altor turiști, precum și faptul că locul tău este asigurat și nu poate fi ocupat de altcineva. Acest aspect este extrem de important, mai ales în cadrul activităților opționale cu cerere mare sau în cazul obiectivelor foarte solicitate, care oferă un număr limitat de bilete pe zi.

4. Beneficiezi de siguranța unor furnizori certificați și verificați

Atunci când îți rezervi activitățile opționale prin intermediul agenției, ai siguranţa că agentul tău de turism îți pune la dispoziție cele mai bune opțiuni și cele mai sigure oferte. Poți să mergi și pe cont propriu într-o excursie extra odată ajuns la fața locului, de exemplu, dar dacă îți rezervi activitatea prin intermediul agenției, ai certitudinea că indiferent de tipul de activitate opțională aleasă, aceasta va fi livrată de un furnizor verificat, certificat, cu reputație bună și experiență în domeniu.

Nu este o surpriză pentru nimeni faptul că uneori călătorii mai pică în celebrele ”capcane pentru turiști”. Poți evita fără probleme o astfel de neplăcere dacă apelezi la expertiza, rețeaua și profesionalismul agenției de turism.

5. Ai parte de experiențe unice

Atunci când îți rezervi o vacanță, îți dorești să ai parte de toate minunile și comorile destinației respective. Desigur că poți să pornești la plimbare și singur printr-un oraș pentru a vedea câteva obiective, dar, de regulă, activitățile opționale au ceva special la care nu toată lumea are acces.

O cină tradițională, un tur gastronomic, o mini-croazieră pe o insulă exotică, o vizită la un obiectiv rar și mai puțin cunoscut sau bilete la un spectacol care se joacă de regulă cu casa închisă - toate acestea nu fac parte în mod uzual din galeria activităților la care au acces toți turiștii. În schimb, tu vei avea parte de toate aceste experiențe fără nici un efort!

Activități extra pentru care poți opta în cadrul excursiilor EXIMTUR

Dacă te-ai hotărât deja pentru una dintre ofertele noastre de vacanță, avem câteva recomandări de activități opționale:

Ungaria - Budapesta [caption id="attachment_12256" align="aligncenter" width="600"] Budapesta, Ungaria[/caption]
  • Croazieră pe Dunăre
  • Bilet autobuz Hop-On-Hop-Off pentru 24h, 48h sau 72h
  • Turul Parlamentului cu bilet de intrare și ghid în limba engleză, germană, italiană sau spaniolă.
Vezi detalii
Franța - Lyon [caption id="attachment_12257" align="aligncenter" width="600"] Lyon, Franța[/caption]
  • Lyon City Card pentru 24h, 48h sau 72h cu acces nelimitat la mijloacele de transport în comun
  • Tur pietonal de oraș de 6 ore cu ghid local vorbitor de limba engleză, franceză, spaniolă, germană sau portugheză
  • Tur de oraș de 3 ore cu degustare de specialități franțuzești și ghid vorbitor de limba engleză.
Mexic - Playa del Carmen [caption id="attachment_12259" align="aligncenter" width="600"] Playa del Carmen, Mexic[/caption]
  • Bilete la un show Cirque du Soleil în Playa del Carmen, cu opțiunea de a include băuturi și cină – de la 83 euro / persoană
  • Bilete pentru activități de înot cu delfinii
  • Excursie de o zi la ruinele Maya din Tulum, cu preluare de la hotel, transport și ghid de limba engleză sau spaniolă incluse.
Vezi detalii
Thailanda - Phuket [caption id="attachment_12258" align="aligncenter" width="600"] Insulele Phi Phi, Thailanda[/caption]
  • Excursie de o zi în Insulele Phi Phi, cu preluare de la hotel, transport cu barca, prânz și însoțitor vorbitor de limba engleză sau spaniolă incluse – de la 75 euro / persoană
  • Bilete la Simon Cabaret show cu transfer de la hotel inclus – de la 35 euro / persoană
  • Excursie de jumătate de zi la un sanctuar de elefanți pentru a interacționa cu aceștia, cu skip-the-line, transfer de la hotel și ghid de limba engleză incluse – de la 100 euro / persoană.
Vezi detalii

Află mai multe despre ofertele noastre de vacanță și discută cu consultantul tău de turism despre activitățile opționale și oportunitățile de distracție pe care ți le pune la dispoziție fiecare pachet de concediu! Consultanții noștri îți vor oferi cele mai bune recomandări, precum și siguranța că te vei bucura de experiențe inedite fără efort, la cele mai bune prețuri!


SOURCE AND TAGS