Cere oferta Cere oferte
Vacante

Italia

Italia se intinde de la muntii Alpi si faimoasele lacuri din nord, pana in Sicilia, in sud. Plina de cultura, istorie ...

Vezi mai multe detalii

Italia

Italia: Localizare, suprafata si informatii generale

Italia se intinde de la muntii Alpi si faimoasele lacuri din nord, pana la insula Sicilia, in sud. Italia este plina de cultura, de istorie, de peisaje deosebite, ceea ce o face una din destinatiile preferate de turistii din intreaga lume. Situata in Europa mediteraneeana, Italia se invecineaza cu Franta in nord-vest, cu Elvetia si Austria in nord, si cu Slovenia in nord-est. Strabatuta de Muntii Alpi si Muntii Apenini. Italia este printre cele mai cautate destinatii, cunoscuta ca si peninsula in forma de cizma.
Astazi Italia este o republica democratica si o tara dezvoltata, membru fondator al Uniunii Europene. Italia este divizata in 20 de regiuni. Este bine cunoscuta pentru arta si cultura sa, precum si datorita nenumeratelor ei monumente, pentru mancarea sa (pizza, paste, s.a.m.d.), vin, stilul de viata, eleganta, design, cinema, teatru, literatura, poezie, arte vizuale, muzica (mai ales de opera) si sarbatori.
Istoria Italiei este probabil cea mai importanta in privinta dezvoltarii culturale si a dezvoltarii sociale din Mediterana. Tara a fost gazda pentru importante activitati inca din timpurile preistorice. Italia a fost membra fondatoare a NATO si a Uniue la hoteluri din Italia prin Eximtur.nii Europene, si s-a alaturat grupului de crestere a unificarii politice si monetare din Europa de Vest, incluzand introducerea Euro in 1999.
Suprafata: 301.323 kmp

Vacanta Italia - Acces

Avion - Italia este una dintre cele mai importante destinatii europene, iar mijloacele de ajunge din Romania in Italia sunt multiple. In ceea ce priveste transportul aerian, gama ramane la fel de larga, toate biletele de avion fiind structurate pe orase.
Tren - daca vrei sa ajungi in Italia cu trenul sau pur si simplu sa cunosti tara pe sine, intotdeauna poti apela la Eurail Train Passes, care ofera pachete avantajose in functie de tipul de calatorie si serviciile incluse.
Auto - Italia are o excelenta retea de sosele si autostrazi, una dintre cele mai extinse din Europa, reunind aproximativ 4000 mile/ 6400km de autostrazi expres si 180.000 mile/ 288.000 km de sosele secundare. Faimoasele super autostrazi ale tarii (numite "autostrade") merg de-a lungul si de-a latul peninsulei. Aceste sosele cu taxa sunt sustinute de o excelenta retea de drumuri secundare, clasificate in diverse categorii, anume drumuri nationale (strade statali), drumuri provinciale (strade provinciali) si drumuri municipale (strade communali). Datorita succesului unor mari companii precum Fiat, Italienii au un nivel ridicat al gradului de dotare cu masini. Acest lucru poate crea adevarate aglomerari in zonele nordice si in orase. Doar in regiunile sudice drumurile sunt mai putin aglomerate.
Retelele italiene de transport public functioneaza in sistemul integral, care ofera posibilitatea de a calatori cu un singur bilet pe toate liniile urbane si interurbane. In functie de fiecare oras, sunt accesibile atat mijloacele de transport de suprafata, cat si cel subteran (metrou). Cumpararea biletelor de transport se poate face la chioscurile de bilete/abonamente apartinand societatilor de transport din fiecare oras sau la chioscurile de ziare. In numeroase statii de metrou se gasesc si distribuitoare automate, utile in orele de seara sau zilele de sarbatoare. Costul unui bilet de calatorie este, de regula, de 1 euro, insa acest cost poate varia in functie de fiecare oras. Biletul este valabil o perioada de 60 pana la 75 minute de la compostare (in functie de oras) si poate fi folosit pe toata reteaua urbana. Biletul se composteaza la intrarea in mijlocul de transport. Fiecare calator are obligatia de a composta biletul la urcarea in mijlocul de transport, iar in cazul calatoriilor cu trenul, la compostoarele care se gasesc la capatul peronului. Fara a fi compostat, biletul nu este valabil, iar calatorul risca sa fie amendat.

Ziua nationala si sarbatori oficiale ale Italiei

Ziua nationala: 2 iunie.
Italia are cele mai multe sarbatori nationale. Trei Crai - 6 ianuarie, Paste, Ziua Eliberarii - 25 aprilie, Ziua Internationala a Muncii - 1mai, Inaltarea la Cer a Sfintei Maria - 15 august, Toti Sfintii - 1 noiembrie etc.

Geografia si natura

Cel mai inalt varf al Italiei este Mont Blanc (Monte Bianco) cu 4.807 m, dar Italia este mai ales asociata cu doi faimosi vulcani: acum adormitul Vezuviu (Vesuvio) in apropriere de Napoli si activul Etna in Sicilia.
Relieful: Italia consta in principal dintr-o peninsula (porecla Stivale-cizma) care se extinde in Marea Mediterana, unde impreuna cu doua mari insule, Sicilia si Sardinia, creeaza diferite compartimente ale marii: Marea Adriatica la nord-est, Marea Ionica la sud-est, Marea Tireniana la sud-vest si Marea Ligurica la nord-vest.
Muntii Apenini (Monti Appennini) din centrul peninsulei, merg spre est, unindu-se cu Alpii, care apoi formeaza un arc, inchizand Italia in nord. Aici se afla si o laguna aluvionara mare, Laguna Pad-Venetia, strabatuta de raul Pad si de multi afluenti ai sai, care curg dinspre Alpi, Apenini si Dolomiti. Alte rauri cunoscute sunt Tibrul (Tevere), Adige si Arno.
Fauna:  Una dintre bogatiile Italiei sunt parcurile naturale, care se afla in numar mare pe teritoriul ei. Multe specii de pasari si mamifere sunt protejate, fiind la ora actuala pe cale de disparitie, ca rezultat al pasiunii italienilor pentru vanatoare.

Locuitorii, obiceiurile, religia

Cu aproape 58 milioane de locuitori, Italia este una dintre cele mai populate tari europene. In acelasi timp, datorita atractiilor turistice (peisaje alpestre, statiuni pentru sporturi de iarna, plaje si insule celebre, o moderna retea de autostrazi si cochete hoteluri), dar mai ales pentru inestimabilele valori artistice si intelectuale, ea este vizitata anual de peste 65 milioane de turisti, din care mai mult de jumatate vin de peste hotare.
Italia este in general omogena lingvistic si religos; totusi, cultura sa, economia sa si politica sa sunt diverse. Italia are a cincea densitate a populatiei europene ca marime, atingand 196 de oameni pe km². Grupurile minoritare sunt mici, cele mai mari fiind cel vorbitor de limba germana in Tirolul de Sud (1991: 287.503 germani si 116.914 italieni) si cel de limba slovena langa Trieste.
Alte grupuri minoritare cu limbi oficiale partiale sunt cele franceze in Valle d'Aosta; cele sarde in Sardinia; cele ladine in Dolomiti si cele friuliene in regiunea Friuli-Venetia Giulia, toate patru limbi romanice. In plus exista alte cateva minoritati locale mici, ca si cele vorbitoare de limba occitana in sudul vaii Piemontului, limba catalana in orasele Alghero si Sardinia, limba albaneza in anumite sate din Calabria si Sicilia si de dialecte grecesti vechi in satele din Calabria.
Desi Romano-Catolicismul este religia majoritara (85% din cetatenii nou-nascuti sunt in mod normal catolici) urmata de religia protestanta si cea iudaica, se constata si o crestere a comunitatii musulmane imigrante.
In mai 2010, Italia avea o populatie de imigranti de circa 4 milioane de persoane
Populatia: 58.751.711 loc.
Grupuri entice: italieni, germani, francezi, sloveni, albanezi, greci.
 

Vacanta Italia: Orase, statiuni, obiective turistice, capitala

Capitala Italiei:  Roma
Acest oras este coplesitor, el fiind in acelasi timp un amestec de vechi cu modern, religios si profan, seren si haotic. Ruinele sale sunt martori vechi ai maretului Imperiu Roman. In multitudinea palatelor si bisericilor sale, se gasesc suficiente comori artistice pentru a consuma o viata intreaga de vizite turistice. In interiorul vechilor ziduri ale orasului, orice strada pavata scoate la iveala o fantana, un bust de marmura, o fresca, o piazeta sau o curte ascunsa – fiecare povestind un mic fragment dintr-o ampla poveste a Eternului Oras.
Printre monumentele cele mai faimoase se numara Colosseumul si Columna lui Traian. O enclava a Romei este si statul Vatican, un teritoriu suveran al Sfantului Scaun situat intr-un cartier roman.
Colosseumul ramane cea mai vestita si mai mare arena construita vreodata de romani. Initiativa construirii sale a avut-o imparatul Nero ca urmare a influentei majore pe care o aveau in acele timpuri luptele de gladiatori. Astfel, s-a realizat o arena imensa pentru asemenea spectacole publice. Termenul de Colosseum provine de la statuia colosala - de 36 de metri - care il reprezenta pe Nero in chip de zeu al soarelui.
Columna lui Traian are o inaltime de aproximativ 30 de metri si contine 18 blocuri masive de marmura de Carrara, fiecare cantarind 40 de tone. Basorelieful prezinta scene de lupta din campaniile lui Traian impotriva dacilor din anii 101-102 (in partea de sus a columnei) si 105-106 (in partea de jos). Soldatii romani si daci sunt prezentati in timpul bataliei.
Cu proportiile sale absolut perfecte, Pantheon-ul era considerat in antichitate drept "Miracolul Romei". Aprecierea ramane valabila pana in prezent, caci acest miracol se ridica mandru, exact asa cum a fost construit de Adriano, in urma cu 1900 de ani. Acest templu este o exemplificare extraordinara a uneia dintre cele mai mari inventii romane: domul. Cu un diametru de 43,5 metri - echivalentul distantei dintre sandalele si torta Statuii Libertatii - domul Pantheon-ului a ramas pana in secolul 15 cea mai mare constructie de acest tip din lume. Folosind piatra ponce amestecata in beton, constructorii Romei au creat un material incredibil de usor si de rezistent.

Nu multe sunt religiile care au un stat, dar catolicismul nu e doar o religie. Sfantul Scaun - Vaticanul - este probabil cel mai bogat stat independent din lume, impresionanta colectie de comori inestimabile de arta compensand lipsa totala de resurse naturale. Pentru iubitorii de arta, Vaticanul este centrul suprem, adapostind comori universal cunoscute, de la Capela Sixtina la celebra piata construita de Bernini.

Florenta este unul dintre orasele din Italia centrala, pe raul Arno. Pentru importanta sa culturala, Florenta a fost denumita "Atena Italiei" si este o destinatie perfecta de vacanta in Italia pentru iubitorii de arta si cultura. Numarand peste 382.000 locuitori, Florenta detine numeroase cladiri, monumente si opere de arta ale Renasterii. Obiective turistice importante: Biblioteca "Laurenziana" a lui Michelangelo; Ponte Vecchio; Universitatea (1321), Academia de Arta, muzee renumite; Palatul Medici; Biserica San Lorenzo sau piata Michelangelo, unde se afla statuia lui David si de unde se vede o frumoasa panorama a orasului. Milano este principalul oras din Italia de nord. Se afla pe campiile Lombardiei, una dintre cele mai dezvoltate regiuni urbane ale Italiei.

Milano este de asemenea recunoscut ca una din capitalele modei si design-ului, metropola Lombardiei fiind faimoasa prin casele de moda si cochetele ei magazine. Domul din Milano, a doua biserica ca marime din Italia si a treia din intreaga lume, adaposteste cea mai mare colectie de statui de marmura de pe mapamond si este incununata de chiar simbolul orasului - Madunina (mica Madona), ce ne priveste din cel mai inalt punct al domului.

Amplasata in laguna sarata a Marii Adriatice, pe aproape 5 km de pamant, Venetia se intinde pe mai mult de 100 de insulite. Principala cale pe apa este Canal Grande, care serpuieste din Piata San Marco spre marginea orasului. De-a lungul Marelui Canal pot fi admirate unele dintre cele mai frumoase palate din Europa, ridicate de bogatii negutatori venetieni. Principalele atractii ale orasului le constituie, pe langa Canal Grande, Piata si Basilica San Marco, Palatul Dogilor, Puntea Suspinelor, Ponte Rialto, cartierele centrului istoric: Castello, Cannaregio, San Polo, Santa Croce, Dorsoduro, cu nenumaratele comori arhitectonice, artistice si culturale. Nu pot fi omise insulele lagunei - Murano, Burano, Mazzorbo, Torcello, Sant'Erasmo sau Pellestrina.

Bologna este una dintre cetatile istorice cele mai bine conservate din nordul Italiei. Este denumita orasul rosu pentru culoarea acoperisurilor si fatadelor sale. Sunt numeroase restaurantele specializate in meniuri mediteraneene, mai ales in mancarea tipica orasului: tortellini bolognez. Cele Doua Turnuri ( Due Turri) este cel mai faimos loc din Bologna. Turnul cel mai inalt are aproximativ 98 de metri. Bolonga e un loc potrivit pentru plimbari - cel mai bun mod de a cunoaste acest oras plin de strazi frumoase si cladiri.

Situat pe coasta Adriaticii, orasul Bari este un loc de promenada la mare, loc cu o bucatarie foarte speciala si tipica, folosindu-se in preparea mancarurilor mult peste, masline si fructe de mare. Prajiturile sunt delicioase, iar vinurile, de vite nobile.

Napoli este cel mai mare oras din Italia de sud. Orasul a fost o colonie greaca cu numele de Neapoli (noua cetate). Influentat de pasiunea pentru pizza margherita, Napoli este un oras bogat in monumente istorice si traditii. Cuprinde mai mult de 150 de biserici, aproximativ 300 de cladiri cu caracter religios, palate, 30 de muzee, situri arheologice, monumente, obeliscuri si fantani arteziene: Castel Nuovo, Castell dell’Ovo, Palatul Regal, etc.

Pisa este un oras cu apoximativ 90.000 de locuitori din regiunea Toscana, Italia, aflat la gura de varsare a raului Arno in Mediterana. Orasul gazduieste cel mai mare aeroport din regiune, aeroportul Galileo Galilei precum si trei institutii universitare recunoscute in intreaga Italie. Cel mai cunoscut obiectiv din Pisa este faimosul turn inclinat (Torre Pendente) construit in secolul al XII-lea si avand o inaltime de 55 m, care este insa doar una dintre structurile importante din punct de vedere arhitectonic si artistic din Piata Miracolelor situata in nordul partii vechi a orasului.

Rimini este un oras in Riviera italiana la Marea Adriatica in regiunea Emilia-Romagna. A fost fondat de romani in 286 i.Hr. si are in zilele noastre 136.000 de locuitori, fiind un important centru turistic si statiune balneara. Rimini este un loc interesant din punct de vedere artistic si cultural, un loc care transmite ceva din forta unica si energia multora dintre capodoperele sale romane si renascentiste, care te asteapta sa le descoperi si sa te bucuri de ele.

Bibione este o statiune de litoral din regiunea Veneto. Bibione este situat intr-o vasta padure de pini si are o plaja de dimensiuni fara egal. Statiunea s-a dezvoltat in anii 60, desi descoperirile arheologice arata ca aici a existat o asezare inca din vremuri romane. Statiunea ofera tratamente cu namol, terapii cu apele termale ce izvorasc la temperaturi de 52 de grade C si este o destinatie perfecta de vacanta Italia pentru iubitorii de plaja si pentru cei care doresc sa se trateze de diferite afectiuni ale pielii.

Caorle este un oras de coasta din provincia Venetiei, aflat intre estuarele Livenza si Lemene. Istoria asezarii inainteaza in timp pana in primul secol i.Hr., alaturi de celelalte asezari din laguna Venetiei. In timpuri romane Caorle era un port natural ce deservea Julia Concordia din apropiere. Atractiile unice din aceasta zona au facut coasta venetiana renumita in intreaga lume. Vechiul oras de pescari cu mici casute in culori pastelate si marea albastra ofera imagini incantatoare.

Lido di Jesolo este o statiune pe litoralul Marii Adriatice in apropiere de Venetia. Distinatie perfecta de vacanta in Italia pentru iubitorii de natura, in aceasta statiune se gaseste laguna Murano, muntii Carso, rezervatii naturale protejate, parcul de izvoare termale Codropio, vaile Natisone.

Lacul Garda (Lago di Garda sau Benaco in italiana) este cel mai mare lac din Italia cu o circumferinta de 144 km si o suprafata de 370 de km patrati. Este un lac alpin, format in urma topirii ghetarilor la sfarsitul ultimei glaciatiuni. Lacul este situat in nordul Italiei, la jumatatea distantei dintre Venetia si Milano. Pe malurile sale se afla numeroase localitati din provinciile Brescia, Verona si Trento. Istoria bogata a locului, asezarile linistite cu aspect medieval la care se adauga climatul mediteranean, bucatarie italiana de cea mai buna calitate, o gama larga de posibilitati de distractie si practicare a sporturilor si numeroasele statiuni fac din Lacul Garda o destinatie ideeala de vacanta Italia vizitata anual de foarte multi turisti.

Liguria este o regiune de coasta in nord-vestul Italiei, a carei capitala este Genova (727.000 locuitori). Este un urias amfiteatru marginit la nord de Alpii Ligurici si Apeninii Ligurici care coboara spre sud pina la tarmul Marii Ligurice si delimitind Golful Genova. Intregul litoral liguric poate fi parcurs de la vest la est cu trenul sau pe autostrada moderna care ocoleste asezarile linistite de pe tarm sau de pe dealuri. Caracteristicile topografice ale regiunii influenteaza clima Liguriei care este o primavara vesnica, insotita de o briza marina racoroasa. Lanturile muntoase ale Alpilor si Apeninilor ridica o bariera in calea vinturilor reci dinspre nord, facind clima Liguriei sa fie cea mai blinda si placuta din intreaga Italie. Vinurile Liguriei sint printre cele mai bune din Italia si din lume. Cel mai cunoscut dintre acestea este Vernaccia, produs din struguri de pe dealurile insorite dintre Genova si La Spezia.

San Remo este un oras in nord-vestul Italiei, situat pe tarmul Marii Mediterane. Orasul are cca 57.000 locuitori si este una din cele mai importante statiuni de pe Riviera Italiana. San Remo este locul desfasurarii Festivalului anual de muzica italiana. Printre obiectivele turistice importante ale orasului se numara vila Nobel (1870), gradina Zirio (sec. XIX), muzeul orasenesc, catedrala San Siro (sec. XII), parcul si vila Ormond (sec. XIX), pinacoteca Rambaldi.

Lombardia  este asezata in zona centrala a Italiei de nord si este alcatuita in mare parte din Muntii Alpi in partea de nord si campii in jurul fluviului Po in sud. Lombardia are granita cu regiunile Piemont, Emilia-Romagna, Veneto, Trentino-Tirolul de Sud si cu Elvetia. Regiunea are o clima variata datorita reliefului. Este cunoscuta pentru lacurile Garda, Como si Maggiore, celebre in toata lumea prin frumusetea lor si prin statiunile elegante de pe malurile lor. Capitala regiunii este Milano - una dintre cele mai mari si moderne metropole din Europa - centrul economic al Italiei - renumit prin muzee, catedrale, Opera Scala, targuri, magazine elegante sau meciuri de fotbal.

Sardinia este o insula din Marea Mediterana, situata intre Italia, Franta si Tunisia, la sud de Corsica. Este faimoasa pentru plajele sale.

Cea mai cunoscuta si mai interesanta regiune turistica din Italia este regiunea Toscana. Toscana este o regiune in centrul Italiei, avand granita cu Lazio la sud, Umbria la est, Emilia-Romagna si Liguria la nord, iar cu cu Marea Tireniana la vest. De multe ori a fost privita ca una dintre cele mai frumoase parti ale Italiei. Toscana cu o suprafata de 22.992 km² este asezata in mijlocul Italiei, intre Apenini si Marea Mediterana, avand un climat maritim de-a lungul coastei si continental in interiorul regiunii. Florenta, orasul renasterii italiene – orasul artelor, este capitala regiunii. Nume mari ca Michelangelo, Leonardo da Vinci sau Donatello au facut din Toscana centrul culturii renascentiste, iar capodoperele lor sunt faimoase in toata lumea. Poeti si scriitori ca Dante, Machiavelli sau Boccacio si-au lasat amprenta pe aceste locuri. Toscana este astfel socotita leaganul limbii si culturii italiene.

 Obiective de vizitat

Coasta Toscanei ofera un mediu relaxant cu plaje cu nisip fin si paduri de molid.
Cele mai importante statiuni turistice din Italia sunt Viareggio, Marina di Massa, Marina di Pietrasanta, Tirrenia, Livorno, Cecina Mare, Punta Ala, Castiglione della Pescaia, Marina di Grosseto si Principina Mare.

Viareggio este un oras cu un stil si un farmec aparte. Este situat pe coasta de nord a Toscanei, numita “Riviera della Versilia”, care este vizitat anual de milioane de turisti. Viareggio este vestit pentru carnavalul organizat in fiecare an, precum si pentru festivalul de opera “Giacomo Puccini”. Orasul este situat la numai 20 km de aeroportul international de la Pisa. Deschiderea sa la Marea Ligurica si lacul din acest oras ofera multe posibilitati de practicare a sporturilor acvatice. Numeroasele cinematografe, discoteci, teatre, restaurante, baruri, teatrul in aer liber “Puccini” ofera tot atatea posibilitati de petrecere a timpului liber (terenuri de tenis, de golf, piscine si cluburi ecvestre).
Italia se bucura de cel mai mare si cunoscut carnaval din Europa, organizat anual in februarie sau martie. Carnavalul din Viareggio are o traditie indelungata, incepand din 1873, si este renumit pentru impresionanta parada a carelor alegorice, fiecare numarand peste 200 de oameni costumati, in varful carora troneaza papusi gigantice si personaje satirice (reprezentand figuri din viata politica si publica) facute din hartie (manevrate din interior, prin greutati si contra greutati, de 10 oameni), insotite de trupe muzicale si de animatie.
Atractii medievale care merita sa fie vizitate in Toscana sunt:

  • Lucca – orasul natal al compozitorului Puccini
  • turnul inclinat din Pisa
  • Piazza del Campo construita in forma de melc din Siena.
  • O alta atractie sunt vechile cetati etrusce si medievale ca Arezzo, Cortona, Volterra, Gimiguano sau Rosella in apropiere de Grosetto.
  • Merita vizitate si statiunile de cura si tratament ca San Carlo Terme, Montecatini Terme, Saturnia, San Cassciano dei Bagni si Chianciano Terme.
  • De asemenea, se pot face excursii pe insulele aflate in apropiere (Elba, Montecristo, Giannutri, Giglio, Pianosa), dar si in rezervatiile naturale.

Toscana, privita ca una dintre cele mai frumoase parti ale Italiei, ofera o incursiune atat in lumea artei, a istoriei, a bunului gust, a traditiilor, cat si intr-un univers de vacanta incantator, prin plajele si peisajele sale.
 

Gastronomia pe regiuni

Italia are 20 regiuni, fiecare cu stilul sau culinar propriu. o mare varietate a produselor utilizate, cat si printr-o mare diversitate regionala.
Pastele, pizza si diferitele tipuri de risotto sunt astazi consumate in intreaga lume, dar bucataria italiana este in realitate mult mai variata.
Astfel, regiunea Emilia-Romagna este cunoscuta pentru lasagna, tortellini, mortadella, prosciutto si parmezan. In plus, untura de porc este folosita la gatit mai mult decat uleiul de masline, spre deosebire de celelalte regiuni.
Napoli a creat pizza si mozzarella.
Calabria se remarca prin utilizarea ardeiului iute si prin prepararea sortimentelor specifice de mezeluri.
Sicilia este patria inghetatei, bucataria sa prezintand si influente arabe. Pastele cu care se mandreste aceasta regiune sunt tortellini (in forma de inel), tagliatelle (in forma de panglica) si lasagna verde (varianta de lasagna la care se adauga spanac). Parmigiano Reggiano este un tip de cascaval italian, apreciat in toata lumea si cunoscut la noi sub numele de parmezan.
Pesto, sosul italian celebru, preparat in restaurantele din toata lumea, a fost creat in regiunea Liguria. Pesto contine ca ingrediente esentiale busuioc, usturoi, parmezan, branza de oi si ulei de masline.
Risotto, alta specialitate italiana, este preferata in special in nordul si centrul tarii. Consta in utilizarea unui anumit tip de orez, calit in ulei sau unt si apoi fiert prin adaugarea succesiva de cantitati mici de apa fierbinte. Orezul poate fi utilizat intr-o varietate de retete, gatit cu fructe de mare sau legume, la care se adauga smantana si condimente, printre care celebrul sofran. Risotto este un aliment de baza in bucataria milaneza, unde este si cel mai bine preparat, faimosul risotto alla Milanese.
Milano este renumit si pentru panettone, un fel de cozonac foarte pufos, plin cu stafide si fructe confiate. Panettone este in prezent popular in toata Italia si este consumat in special de Craciun.
Pizza de origine napolitana, este in astazi prezenta in toate tarile, fiind unul dintre simbolurile mondializarii. Pizza autentica napolitana contine mozzarella, ardei gras, ceapa, carnati, ansoa si sos de tomate si este iubita pretutindeni.
Stracciatella este supa de pui sau vita, la care se adauga oua batute si cascaval ras si ingrosata uneori cu gris - specialitate a capitalei Roma.
Gnocchi sunt asemanatoare unor chiftelute si sunt facute dintr-un amestec de faina de grau si cartofi, fiert in apa sarata, la care se adauga branza.
Lasagna, specialitate italiana celebra este compusa din straturi succesive de paste, branza si sos. Tipul de branza variaza in functie de reteta: mozzarella sau parmezan.
 

Informatii referitoare la siguranta calatoriei

Cum se poate intra in tara: cetatenii romani beneficiaza de intrare libera pe teritoriul Italiei, cu exceptia limitarilor rezultate din dispozitiile in materie penala si de cele privind apararea ordinii publice, sigurantei interne si sanatatii publice in vigoare in Italia, in conformitate cu Tratatele, Conventiile si Acordurile intre statele membre ale UE si relativele dispozitii de aplicare. In acest scop, cetatenii romani trebuie sa aiba un document de identificare valabil (cartea de identitate sau a pasaportul), fiind obligati sa il prezinte la orice solicitare a ofiterilor si agentilor de siguranta publica.

Servicii medicale

Serviciile publice de sanatate italiene sunt foarte slab dezvoltate. Cetatenii tarilor membre ale Uniunii Europene au dreptul la ingrijirile medicale necesare, trebuie, insa, sa isi procure formularul E111 inaintea inceperii calatoriei. Nu exista obligativitatea nici unui vaccin.
Telefon de urgenta: prefix Italia: +39
primul ajutor - 118
politia - 113
 pompierii - 115
 carabinierii - 11
 ajutor rutier (autoclub) – 116.

Informatii utile

Moneda: euro (EUR), cu subunitatea cent (1 EUR=100 centi). Cardurile de credit sunt acceptate in hotelurile si restaurantele din majoritate oraselor mari si mijlocii.
Banci: Deschise de luni pana vineri, de la 08.30 a.m. la 01.30 p.m. si din nou pentru circa o ora in cursul dupa-amiezei.
Apa: Apa de robinet este curata si recomandata pentru baut, desi apa minerala imbuteliata are gust mai bun. Sanatate: Nu exista obligativitatea nici unui vaccin.
Fus orar: GMT+1
Curent electric: 220V AC 50HZ.
Clasificarea hotelurilor: Clasificarea unitatilor de cazare italiene este asemanatoare celei romanesti. Cu toate acestea sunt foarte multe unitati de cazare clasificate superior pentru dotarile hotelului (piscina, sala conferinte etc.) si mai putin pentru confort.
Mancaruri: Marele merit al bucatariei italiene este ca “hraneste” , in toate sensurile, o mare parte din populatia mondiala, prin: Pizza, Spaghetti, Linguini, Cannelloni, Lasagna, Tortellini, Bruschetta.
Imbracaminte: Sunt recomandate haine usoare din bumbac sau in. In sezoanele intermediare, este bine sa se poarte si jachete pe deasupra, in special in partea de nord. Esentiala este incaltamintea deosebit de confortabila.
 

Comunicatii

Principala companie de telefonie este Telecom Italia (TI). Telefoanele publice stau la dispozitia turistilor pe strada, in baruri , restaurant si in agentiile TI din orasele mai mari. Ele sunt marcate printr-un receptor sau un receptor si un disc cu numere de culoare rosie sau galbena. Telefoanele publice din Italia functioneaza cu monede sau cartele pe care le puteti achizitiona la tutungerii sau chioscuri de ziare. Numerele de telefon au intre 4 si 11 cifre. Pentru informatii formeaza 12, pentru asistenta in limba engleza 176. Pretul convorbirilor este mai scazut in zilele de duminica si intre orele 22:00-08:00, in timpul saptamanii. Daca suni din camera de hotel, acest lucru iti va incarca semnificativ nota. Daca apelezi din Italia un numar national, formeaza intregul numar inclusiv codul orasului.

Clima

Clima predominanata este calduroasa de-a lungul tuturor lunilor anului, cu un nivel de umiditate ridicat, mai ales in lunile estivale. Clima este alpina in nord, si arida in sud. Temperatura medie este de 1.5 º in ianuarie si de 24 º in iulie.

Contacte

Ambasada Romaniei in Italia:
Via NicoloTartaglia 36 (Parioli) 00197 Roma
Tel. 808 45 29; 808 77 77l;
Fax. 808 49 95
Prefix tara: 39
Prefix Roma: 6
Site: http://www.roembit.org/
Email: amdiroma@libero.it

Ambasada Italiei in Romania:
Bucuresti, Str. Henri Coanda nr. 9
Tel. 021/311.34.65; 021/231.50.54
Fax. 021/312.04.22
www.enit.it